Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Alegeri şi iluzii

25.00 lei

– cum am ajuns unde sunt şi cum ajung unde vreau să fiu?

Această carte fascinantă conţine o cheie importantă. Fie că eşti interesat de ştiinţa gândirii şi formării convingerilor, de modul în care funcţionează mintea ta, de felul în care gândurile îţi sunt controlate de alţii, de modul în care poţi să-ţi împlineşti adevăratul potenţial şi să-ţi creezi viaţa pe care ai vrut-o dintotdeauna, sau, la o scară mai mare, de felul în care poţi să faci din lume un loc mai bun, această carte oferă perspective pentru realizarea tuturor acestor lucruri. Simpla ei lectură îţi va deschide ochii spre noi universuri de posibilităţi. După ce
îţi vor fi prezentate iluziile în care şi prin care trăiesc mulţi oameni, vei alege să te schimbi, iar punerea în aplicare a oricăreia dintre învăţăturile simple prezentate în această carte te va ajuta să-ţi atingi cel mai înalt potenţial.
Alegeri şi iluzii spune povestea călătoriei unui om în universul minţii omeneşti şi al raţiunii noastre de a fi. Aventura călătoriei este la fel de palpitantă ca şi descoperirile ştiinţifice. Abordarea lui Eldon Taylor este pragmatică, iar concluziile lui – o inspiraţie pentru noi toţi. De-a lungul călătoriei, vei auzi poveşti fantastice despre intervenţia divină, vei vedea de ce gândeşti şi faci ceea ce nu-ţi doreşti să faci şi vei înţelege mesajul foarte clar că niciodată nu e prea târziu să fii fericit şi să reuşeşti în viaţă, indiferent de ceea ce ai făcut în trecut.
SKU: 978-606-639-076-7 Categorie: Etichetă: Product ID: 17503

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Alegeri şi iluzii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *