Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986
Reducere!

Cartea capitolelor mistice

25.00 lei 20.00 lei

Cartea capitolelor mistice – meditații asupra ascensiunii sufletului preluate de la părinții deșertului și de la alți învățători ai creștinismului timpuriu – reprezintă o colecție de texte preluate din înțelepciunea monastică a creștinismului timpuriu, o picătura din imensul ocean de cunoaștere ezoterică ce continuă să existe și să fie folosit până astăzi în mânăstirile din Orient. Textele au fost aranjate, așa cum se proceda în vechile manuale de instrucțiuni creștine, în trei secțiuni distincte, una practică, a doua teoretică si cea de-a treia gnostică (intitulate cu termenii grecești corespunzători: Praktikos, Theoretikos și Gnostikos ). „Frazele” (care în greaca veche însemnau unități de gândire sau paragrafe) au fost editate (la fel, așa cum se proceda în vechime) în trei „centurii”, adică grupe de câte 100 de aforisme. Fiecare frază poate fi folosită ca reflecție pentru ziua respectiva. Inițial, ele trebuiau învățate pe de rost, la începutul zilei, iar apoi repetate ori de câte ori discipolul avea un moment de răgaz. Aceste momente de hesychia (liniște a sufletului) erau structurate de către călugării de altădată ca pauze între sarcinile simple pe care le aveau de îndeplinit pentru a-și putea duce viața în mijlocul deșertului. De pildă, monotonia împletitului de coșuri (una din ocupațiile favorite ale celor din mediul monahal) era întreruptă doar de repetarea regulată a rugăciunilor și de meditația asupra „frazei” zilei.
Viața modernă este infinit mai solicitantă și mai aglomerată, dar chiar și cei mai ocupați dintre oameni au momentele lor de hesychia, spre exemplu atunci când așteaptă autobuzul sau trenul, ori atunci când conduc mașina, când se plimbă sau pur și simplu când au o clipă de relaxare. Asemenea momente sunt ideale pentru repetarea mentală a frazei și pentru meditația asupra semnificației ei profunde: asupra manierei în care am experimentat deja până acum sensul ei, asupra felului în care ne-ar putea ilumina ea sufletul, revelându-ne o scânteie din adevărul nostru lăuntric, din preocupările prietenilor noștri sau din misterioasele căi ale lui Dumnezeu.

SKU: 978-973-8471-34-4 Categorie: Etichetă: Product ID: 19330

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cartea capitolelor mistice”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *