Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Esenienii – Copiii Luminii

28.00 lei

Faptul că creştinii au uitat şi, în final, şi-au negat rădăcinile eseniene este una dintre cele mai mari tragedii ale culturii occidentale. Aceste rădăcini sunt examinate aici, din perspectiva unei regresii într-o viaţă trecută. Au ieşit la suprafaţă informaţii noi şi fascinante, inclusiv despre legăturile esenienilor cu druizii, despre existenţa unui grup-nucleu secret în jurul lui Iisus şi despre contactele cu Ordinul lui Melchizedek.
Poate că cel mai remarcabil lucru este că îl descoperim pe Iisus esenianul – acea Fiinţă înţeleaptă şi iubitoare, care a fost ascunsă atâta vreme de doctrină şi
dogmă. Cuvintele lui ne vorbesc peste secole şi ne arată mai clar Calea pe care a statornicit-o, precum şi scopul suprem al acestei Căi.
Această carte stabileşte clar faptul că Iisus nu a fost singur. El era susţinut de un grup de esenieni puternici şi dedicaţi, care-l includea şi pe Iosif din Arimateea. Graţie tehnicii de regresie în vieţi anterioare, această istorisire poate fi acum spusă pentru prima dată, deschizând o fereastră fascinantă către o perioadă unică şi esenţială din istoria omenirii.

Stoc epuizat

SKU: 978-973-1701-24-0 Categorie: Etichete: , Product ID: 17799

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Esenienii – Copiii Luminii”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *