Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 510 013

Înaintează în vârstă cu graţie – atinge iluminarea în pofida timpului

35.00 lei

Înaintează în vârstă cu graţie abordează un subiect la care, asemenea morţii şi trecerii în nefiinţă, este greu să meditezi, dar pe care este la fel de greu să-l trăieşti. Îmbătrânirea şi trecerea în nefiinţă reprezintă subiecte cărora ne împotrivim, neexplorându-le altfel decât într-o manieră cât se poate de superficială. De cele mai multe ori ne distanţăm de ele, le ţinem ascunse undeva sau le privim ca pe ceva ce li se întâmplă celorlalţi, nu nouă. Adevărul, pe care majoritatea dintre noi preferăm să nu-l recunoaştem, este că atât îmbătrânirea, dacă trăim suficient de
mult, cât şi moartea sunt aspecte inerente, inevitabile ale vieţii omeneşti. Energia irosită în a ne opune adevărului îmbătrânirii şi trecerii în nefiinţă ne poate face prizonierii unei experienţe de viaţă limitate, ai unei experienţe limitate a bucuriei simple de a fi aici şi acum. Trecerea în nefiinţă este o firească experienţă omenească transformatoare. In procesul morţii suntem eliberaţi de limitările propriei persoane, ce reprezintă înseşi sursa şi locul tuturor suferinţelor noastre şi ale separării noastre de sacru.
SKU: 978-606-639-243-3 Categorie: Etichetă: Product ID: 17841

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Înaintează în vârstă cu graţie – atinge iluminarea în pofida timpului”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *