Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Mâini cuminţi

25.00 lei

Copilul meu autist

Ana Dragu a aflat că băieţelul ei suferă de autism când acesta avea doi ani.

De atunci, s-a documentat continuu şi s-a implicat activ în recuperarea lui. Având la bază experienţa familiei lor, „Mâini cuminţi“ spune povestea lui Saşa, de la diagnosticare până în prezent, cu toate incertitudinile şi temerile, dar şi cu bucuriile şi progresele făcute pas cu pas.

Mama şi fiul învaţă treptat să comunice unul cu altul şi se plimbă ore în şir noaptea pentru că băiatul are insomnii severe.

Ana îi cânta „La mulţi ani“ pe muteşte fiindcă el are auz absolut şi percepe diferit sunetele.

Împreună cu Maria, cea care îl însoţeşte la grădiniţă, Saşa plimba timp de câţiva ani un balon invizibil prin oraş, iar Aria, sora lui mai mare, ştie cum să-i fie mereu alături. În urma şedinţelor de recuperare, el învaţă să scrie şi să citească la vârsta de cinci ani şi este integrat cu succes la şcoală.

„Este o carte profund altruistă, care îşi poartă cititorul din cea mai neagră depresie spre hohotele de râs cele mai autentice şi mai sănătoase, un dar pe care Ana Dragu îl face celor care trec prin aceeaşi experienţă.“ (Bogdan-Alexandru Stănescu)

SKU: 9789734651122 Categorie: Etichetă: Product ID: 18684

Descriere

Cuprinsul cărţii: „Mâini cuminţi. Copilul meu autist“

  • Cartea ştiinţei şi a magiei
  • Tine-mă în braţe, nu mă vărsa pe jos!
  • Mama, îmi curg degeţelele
  • M-am murdărit pe părţile corpului
  • Uite-l pe mama!
  • Iosif, nu mai fura!
  • Căţeluş cu părul creţ fură raţa din context!
  • Glumă-te mama!
  • Cu chiloţii pe clanţă. Informaţii de 400 de lire sterline
  • Cu ochii în şaişpe
  • Rămâne sau face, altul?
  • Vioroniştii şi trompeniştii
  • Noi mergem la bal în pijamale
  • Îmi place să fiu Saşa
  • Am autism şi sunt uimitor
  • Ozonoterapia oxigenează fantezia
  • Sunt nimeni, de ce tremuri în faţa mea?
  • Ananasul nu are ochi. Nu poate vedea cine îl mănâncă
  • Balonul invizibil
  • Săraca de Saşa!
  • Epilog 2013

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Mâini cuminţi”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *