Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Nomada

35.00 lei

Din Islam in America

După ce a atras atenția întregii lumi cu Necredincioasa, cartea sa de memorii devenită bestseller internațional, Ayaan Hirsi Ali își continuă povestea în Nomada. Dorind să fie cît mai departe de conflictele provocate de islamiști în Europa, ea hotărăște să se stabilească și să înceapă o viață nouă în America. Însă, odată ce rupe legăturile cu familia sa și ajunge aici, își dă seama că trebuie să renunțe la toate superstițiile și concepțiile care o împiedică să se integreze într-o societate de tip occidental. Nomada este istoria unei familii dezbinate din cauza ciocnirii civilizațiilor și istoria emoționantă și adesea amuzantă a unei femei ce descoperă America. Iar fiindcă își iubește noua țară, nu poate să-și alunge teama că aceasta va repeta greșeala Europei, care a subestimat islamul radical. Ayaan Hirsi Ali avertizează cu privire la pericolul reprezentat de islam, dar mai ales îndeamnă instituțiile occidentale importante ֪– inclusiv universitățile, organizațiile feministe și bisericile creștine – să ia măsuri pentru a-i ajuta pe imigranții musulmani să se integreze și să evite astfel tentația fundamentalismului și terorismului. „Pentru mine, cele mai frumoase trei cuvinte din noua limbă a rezistenței împotriva tiraniei sînt Ayaan Hirsi Ali.” (Christopher Hitchens)

SKU: 9789734685493 Categorie: Etichetă: Product ID: 21730

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Nomada”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *