Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Puterea fără limite a minții Ghid practic pentru vederea la distanţă şi transformarea conştiinţei

29.00 lei

De câteva decenii, Russell Targ, alături de alţi oameni de ştiinţă, a demonstrat că mintea noastră are capacităţi extraordinare, pe care abia începem să le înţelegem. Învăţând să folosim aceste capacităţi – de la vederea la distanţă la precogniţie, de la diagnosticarea medicală intuitivă la vindecarea la distanţă – putem ajunge să avem o minte liniştită, să trăim experienţa interconectivităţii tuturor fiinţelor şi, în cele din urmă, să trecem printr-o transformare a conştiinţei.
Valorificând două decenii de cercetări desfăşurate la Stanford şi în alte locuri, cartea de faţă prezintă cu claritate fundamentul ştiinţific al vederii la distanţă şi al fenomenului „nonlocalităţii”. Totodată, sunt prezentaţi paşii practici, concreţi, pe care îi puteţi face pentru a putea realiza propriile experienţe de vedere la distanţă şi de vindecare la distanţă.
Şi mai important este faptul că autorul ne demonstrează în paginile cărţii că existenţa atemporală este reală şi a fost trăită de secole de către cei care practică meditaţia şi vederea la distanţă, oferindu-ne şi instrumentele necesare pentru a o experimenta noi înşine.

SKU: 978-606-92804-6-1 Categorie: Etichetă: Product ID: 15228

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Puterea fără limite a minții Ghid practic pentru vederea la distanţă şi transformarea conştiinţei”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *