Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Vedere sănătoasă

35.00 lei

Cum să prevenim şi să vindecăm bolile de ochi printr-o alimentație corectă

Pentru majoritatea oamenilor, înțelegerea modului de funcționare a ochiului este mai puțin importantă decât identificarea cauzelor care duc la deteriorarea vederii. În prima parte a cărții, sunt prezentate aceste cauze și mijloacele prin care pot fi prevenite afecțiunile oculare.
În partea a doua, voi descrie, dintr-o perspectivă foarte largă, cele șase boli principale care afectează ochii (degenerescența maculară, retinita pigmentară, diabetul, glaucomul, cataractele și sindromul de ochi uscat). Vom vorbi despre tratament, prevenție, minimizarea factorilor de risc și – mai important – vom arăta că, dacă înțelegem cum apar aceste boli,
vom putea să ne îmbunătățim sau să ne protejăm vederea.” – Neal Adams
Doctorul Neal Adams este oftalmolog expert în problemele retinei și redactor-șef al revistei de specialitate Eye Report. De curând, a părăsit postul de șef al Departamentului de Oftalmologie din cadrul Facultății de Medicină Paul L. Foster (Universitatea Tehnologică din Texas), pentru a se dedica activității din clinica sa privată. Pentru mai multe informații despre cercetările sale vizitați pagina de internet www.dcretina.com.
SKU: 978-606-8566-84-9 Categorie: Etichetă: Product ID: 16540

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Vedere sănătoasă”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *