Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Iubeşte-te pe tine însuţi şi lasă-i pe ceilalţi să facă ce vrei tu

30.00 lei

Din seria învăţăturilor lui Lester Levenson

De mai bine de 30 de ani, Larry Crane îi învaţă pe oameni cum îşi pot realiza potenţialul plenar. Prin aplicarea metodei sale, mii de oameni au experimentat un succes care le-a depăşit toate aşteptările în diferite domenii ale vieţii. Tehnica Eliminării pe care o recomandă el este simplă şi uşor de aplicat, iar efectele ei pot fi demonstrate cu uşurinţă. Larry a ajuns astfel să fie considerat unul dintre cei mai mari experţi la nivel mondial în domeniul succesului şi al iubirii. De altfel, cele două aspecte merg mână în mână. Mesajul lui
Larry este că nu te poţi bucura de succes şi de abundenţă decât dacă te iubeşti pe tine însuţi.
În toată această perioadă de timp, Larry le-a explicat oamenilor ce este cu adevărat iubirea şi le-a spus că aceasta nu poate fi găsită decât în interior. Larry nu crede în teorie, ci numai în practică şi în obţinerea rezultatelor dorite. „Nu contează ce spui, ci ce faci. Soluţia nu constă în a vorbi despre iubire şi în a o defini în fel şi chip, ci doar în practicarea ei.”
Cartea de faţă îţi arată cum poţi practica iubirea, cum te poţi iubi pe tine însuţi şi cum te poţi bucura de răsplata acestei iubiri în plan financiar, în domeniul sănătăţii, al relaţiilor etc. Atunci când te iubeşti pe tine însuţi, tu te poţi bucura de absolut tot ce îţi doreşti de la viaţă. După cum obişnuieşte să afirme frecvent Larry: „Nu există nimic imposibil.” Cartea de faţă reprezintă un manual al iubirii reale, concept foarte puţin înţeles în zilele noastre. Autorul ei şi-a dedicat ultimele decenii de viaţă acestui scop, de a le explica oamenilor ce este iubirea, cum să devină plini de iubire şi cum să se bucure astfel de succes în toate domeniile vieţii.
SKU: 978-606-8080-64-2 Categorie: Etichete: , Product ID: 16774

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Iubeşte-te pe tine însuţi şi lasă-i pe ceilalţi să facă ce vrei tu”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *