Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Se întâmplă miracole

30.00 lei

– puterea de vindecare şi de transformare a amintirilor din vieţile trecute

Lectura povestirilor şi a reflecţiilor din această carte poate îi asemănată cu experienţa a sute de regresii. Rezonanţele puternice ale propriilor amintiri latente din vieţi trecute ale cititorului îi stimulează subconştientul şi provoacă o stare de conştientă intensificată. Mintea mai profundă descoperă noi posibilităţi pentru vindecarea fizică şi emoţională. O înţelegere a naturii noastre mai înalte – că suntem un suflet, nu trupul sau creierul nostru – duce la transformări profunde ale valorilor şi aspiraţiilor noastre fundamentale. Iar apoi, începe cea mai importantă transformare dintre toate. Conştienta noastră se trezeşte, îşi deschide ochii Divini,
dar inactivi, şi îşi distinge calea spirituală. Poveştile care au fost selectate pentru această carte nu doar descriu aceste uşoare apeluri la trezire, ci chiar le furnizează. Ale citi înseamnă a fi schimbat într-un mod inefabil, dar, totodată, de neuitat.
În momentul trezirii, atunci când ne descoperim natura de fiinţe eterne, îndoiala dispare. Ca şi când un alchimist din vechime ar presăra praf magic asupra noastră, frica este în mod permanent transmutată în pace lăuntrică, deznădejdea în speranţă, tristeţea în bucurie, ura în iubire. La nivelul sufletului, orice se poate întâmpla.
SKU: 978-606-639-031-6 Categorie: Etichete: , Product ID: 17499

Descriere

Cuvintele au o putere alchimică proprie. Această carte nu este o colecţie de povestiri – este o colecţie de posibilităţi de transformare. Citind şi empatizând cu experienţele de regresie ale altor oameni, se stabileşte o legătură profundă cu imensa lor înţelepciune. O legătură cu un proces cosmic incredibil de înţelept şi de iubitor este realizată şi treptat întărită, odată cu fiecare poveste. Fiecare istorisire ce a fost selectată pentru această carte facilitează aceste legături empatice şi oferă o înţelegere accesibilă asupra naturii mai profunde a sufletelor noastre, a scopului pe care îl avem pe Pământ şi al potenţialului nostru de vindecare. Este speranţa mea ca explicaţiile mele să clarifice şi mai mult aceste teme. Pe măsură ce vei citi despre întâlnirile mistice ale altor oameni, creşte posibilitatea de a avea şi tu astfel de experienţe. Poveştile pregătesc terenul pe care poate veni invitatul special. Ele aduc lumină asupra unei întregi filozofii metafizice. Conceptele de reîncarnare şi regresie în vieţi trecute demonstrează realitatea şi esenţa sinelui nostru superior şi al scopului nostru mai înalt. Tehnicile şi învăţăturile prezentate în următoarele capitole pot fi folosite de toată lumea pentru a-şi îmbunătăţi viaţa, pentru a rămâne fideli căii spirituale, pentru a avea chiar acum experienţa iubirii şi fericirii şi pentru a înţelege că nu trebuie să ne fie frică, întrucât suntem cu toţii nemuritori. Toţi suntem suflete.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Se întâmplă miracole”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *