fbpx
Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986
Reducere!

Tratat de neurochirurgie Volumul 1

196.50 lei 157.20 lei

Necesitatea apariţiei unui amplu tratat de neurochirurgie în 2 volume s-a conturat din mai multe motive, luând în considerare şi faptul că în ultimii 30 de ani s-a produs o revoluţie totală în domeniul diagnosticării leziunilor intracraniene şi intrarahidiene. La publicarea tratatului actual au contribuit neurochirurgi de renume din toate centrele universitare, ţinându-se cont de supraspecializarea fiecărui autor într-un anumit câmp din domeniul vast al neurochirurgiei şi îmbinând experienţa lor cu informaţiile de ultimă oră din literatura internaţională. Astfel au fost adunate elemente de diagnostic neuroimagistic şi elemente moderne de tratament neurochirurgical şi, urmând tendinţele actuale de integrare multidisciplinară, au fost incluse în acest prim volum capitole speciale ce conţin elemente de genetică şi biologie moleculară, precum şi date despre neuroprotecţie şi neuroregenerare. Toate acestea au fost asamblate concis şi cât mai complet într-o lucrare cu largă adresabilitate la nivelul medicilor neurochirurgi, neurologi, intensivişti, traumatologi, oftalmologi, chirurgi oromaxilofaciali, pediatri, medici de familie.

1 în stoc

SKU: 6422573001521 Categorii: , , Etichetă: Product ID: 1897

Descriere

Cuprins:

Istoria neurochirurgiei – Istoria neurochirurgiei româneşti; Sofia Ionescu-o biografie de excepţie. Actualităţi şi perspective în neurochirurgie. Hipertensiunea intracraniană. Fiziologia şi fiziopatologia lichidului cerebrospinal. Traumatismele craniocerebrale. Hidrocefalia posttraumatică. Neuroimagistica în traumatologia craniocerebrală. Sechele neuropsihice în traumatismele craniocerebrale. Aspecte medico-legale în traumatismele craniocerebrale şi vertebromedulare. Politraumatismele. Malformaţii disrafice craniospinale. Craniosinostozele. Hidrocefalia sugarului. Complicaţii abdominale specifice drenajului ventriculoperitoneal. Neuroendoscopia. Hidrocefalia cu presiune normală. Tumorile intracraniene. Elemente de genetică şi biologie moleculară în tumorile cerebrale primare. Principii şi tehnici de bază în tratamentul tumorilor cerebrale. Tumorile de fosă craniană posterioară la adult. Tumorile de fosă craniană posterioară la copil. Tumorile de trunchi cerebral. Schwanomul vestibular. Diagnosticul şi tratamentul multimodal al adenoamelor hipofizare. Procesele expansive intracraniene de regiune pineală. Metastaze cerebrale. Recuperarea în afecţiunile neurochirurgicale la copil.

Adresabilitate: Medici neurochirurgi rezidenţi şi specialişti, medici specialişti în neurologie, terapie intensivă.

Informații suplimentare

Greutate 746 kg

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Tratat de neurochirurgie Volumul 1”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *