fbpx
Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Cantemirestii. Aventura europeana a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea

27.00 lei

Stoc epuizat

SKU: 978-973-46-3587-0 Categorii: , Etichetă: Product ID: 3729

Descriere

Apărută în 2009 în Franţa, cartea istoricului Ştefan Lemny urmăreşte destinul neobişnuit al familiei care a dat culturii europene două figuri remarcabile: Dimitrie Cantemir şi fiul său Antioh. Domn al Moldovei, apoi consilier secret al lui Petru cel Mare, cărturar strălucit şi membru al Academiei din Berlin, Dimitrie (1673-1723) a devenit cunoscut în Europa îndeosebi datorită lucrării sale Istoria Imperiului Otoman, multă vreme o referinţă în domeniu.

Antioh (1709-1744), ambasador al Rusiei în Anglia şi Franţa, fondator, prin Satirele lui, al poeziei ruse moderne, îl traduce pe Fontenelle în ruseşte şi discută de la egal la egal cu Montesquieu sau Voltaire. Dacă ambiţiile dinastice ale Cantemireştilor nu s-au împlinit – ei nu s-au mai întors niciodată pe tronul Moldovei după înfrângerea de la Stănileşti, iar neamul li s-a stins –, cei doi iluştri reprezentanţi ai familiei i-au înscris în schimb numele în istorie prin opera lor culturală, ce a contribuit la apropierea dintre Răsărit şi Apus.

Cuprins extins:

Întemeierea unei case princiare • Ucenicia unui principe moștenitor moldovean • În Rusia lui Petru cel Mare • Principele la masa de lucru • Un tînar principe în zorii Luminilor rusești • A scrie și a traduce: în căutarea unui destin literar • Aventura europeană a Istoriei Imperiului Otoman

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cantemirestii. Aventura europeana a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *