Descriere
Inteligenţa spirituală nu contribuie doar la împlinirea unei persoane, ci şi la dezvoltarea culturilor şi a popoarelor. Orice fiinţă umană, din orice comunitate, dispune de o inteligenţă spirituală care nu se subscrie unei anumite dogme religioase. Mai mult, toate fiinţele umane au înscrise în codul genetic dorinţa de a realiza ceva în viaţă şi nevoi spirituale precum fericirea, starea personală de bine şi aprecierea frumuseţii şi a culturii. În contextul crizei spirituale care ne afectează în prezent, dezvoltarea inteligenţei spirituale deschide noi şi nebănuite orizonturi în însăşi devenirea noastră ca fiinţe umane.
Această carte încearcă să explice puterea inteligenţei spirituale, modul în care poate fi cultivată şi beneficiile pe care le aduce pentru dezvoltarea vieţii umane. Explorează, de asemenea, în profunzime, consecinţele dramatice, individuale şi colective, ale neglijării acestei valenţe specifice omului.
În plus, valoarea practică a cărţii rezidă în faptul că publicul cititor este invitat să‑şi construiască strategii pentru a educa şi stimula inteligenţa spirituală în noile generaţii, pentru că o educaţie completă trebuie s-o includă în mod obligatoriu.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.