Descriere
Copiii sunt oglinda părinţilor, se spune — şi pe bună dreptate. Însă imaginea reflectată se schimbă de la o epocă la alta.
Lumea în care suntem nevoiţi să ne creştem copiii se transformă rapid. Conflictul dintre generaţii este mai acut ca oricând, iar carierele părinţilor au, de multe ori, un efect nociv asupra vieţii de familie. Mai rău, ştirile şi programele TV estompează valorile morale perene.
Zig Ziglar ne arată aici că nu sunt importante doar genele moştenite, mediul de viaţă, educaţia, anturajul sau banii. Important este şi cât timp petrecem cu copiii noştri, cum îi învăţăm ce e disciplina, în ce fel ne manifestăm iubirea părintească, ce sfaturi le dăm, câtă răbdare avem cu ei şi până unde merge toleranţa noastră.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.