Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 510 013

Scrisori din Cer

13.00 lei

– scrisori de dragoste de la Dumnezeu

„Sunt încântată să vă prezint aceste mesaje frumoase de la Dumnezeu. Eu spun Dumnezeu. Unii dintre voi poate preferaţi să-I spuneţi Sine Superior, sau Conştiinţă Divină sau Spirit. Nu are importanţă. Ne referim la acelaşi lucru.
Cum s-a întâmplat să încep să aud şi să scriu ce a spus Dumnezeu?
Primul răspuns este că nu ştiu prea bine.
Al doilea răspuns este că acel moment a fost creat din fiecare secvenţă a vieţii mele.
Iar al treilea răspuns este că nu contează. Contează ce spune Dumnezeu!

/>    Dar ştiu următorul lucru: „Scrisorile din Cer” nu au venit dintr-o lovitură de fulger. Nu a fost un eveniment de proporţii uriaşe. În sentimente de singurătate, dorinţă, mirare, îndoială şi ignoranţă, mi-am pus întrebările omeneşti, iar răspunsurile au venit – iar Cel Care a Răspuns a spus Da, El era Dumnezeu.
Dar cum era posibil ca aceste cuvinte scrise cu stiloul meu să fie ale Lui? Ştiam că nu sunt ale mele, dar cum se făcea că vorbele lui Dumnezeu veneau şi veneau la mine? O, îmi doream o confirmare. Astfel încât, tuturor celor care mă întrebau ce făceam în acele zile, le spuneam cu candoare: „O, acum scriu cuvintele lui Dumnezeu într-un caiet şi…”
Nu am primit confirmare. Am primit priviri piezişe. Astfel că, timp de un an, am ţinut pentru mine mesajele de la Dumnezeu, până când a început să-mi pese mai mult despre ce avea Dumnezeu de spus, decât despre ce credeau alţii. Raiul trebuia să se extindă, iar eu eram cea care trebuia să-l extindă. Aşadar, cu curaj, am trimis Scrisorile din Cer prin e-mail, la câţiva prieteni,
care au ajuns să fie în număr de opt. Apoi au fost şaisprezece. Iar apoi, cititorii au devenit abonaţi, şaisprezece au devenit şaizeci şi tot aşa – şi, în acest fel, „Scrisorile din Cer” au luat naştere.
Pe măsură ce Dumnezeu ne asculta, iar noi îl ascultam pe Dumnezeu, am început să luăm în considerare faptul că El ne iubea cu adevărat pe fiecare dintre noi, aşa cum suntem, la nivel personal, cât şi colectiv. Această posibilitate s-a dezvoltat şi a devenit experienţa noastră. Puteam să ne îndoim în mod repetat, însă caracterul practic al lui Dumnezeu în calitate de Tovarăş intim al inimilor noastre a continuat să se dezvolte. Puţin câte puţin, acceptarea noastră că Dumnezeu ne cunoştea şi că noi îl cunoşteam pe El a devenit chiar elementul de bază al credinţei.
Astfel, Dumnezeu ne-a fermecat vieţile şi ni le-a schimbat.
Acum, puteţi capta iubirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, întrucât vă sunt aşezate aici, înaintea voastră. Aici interveniţi voi! Voi, cei care citiţi cuvintele lui Dumnezeu, aţi fost sortiţi să le citiţi. Ele sunt pentru voi. Dumnezeu vi le-a dat vouă. Cu binecuvântările lui Dumnezeu, acum intraţi în Rai.” (Gloria Wendroff)
SKU: 978-973-7978-81-3 Categorie: Etichetă: Product ID: 18033

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Scrisori din Cer”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *