Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986
Reducere!

Singura dietă care există

18.00 lei 16.20 lei

Într-o zi minunată de iarnă, pe când ne îndreptam cu maşina spre nord, pe coasta californiană, Sondra mi-a citit textul acestei cărţi. Mi s-a părut uluitor. Mesajul era pe cât de simplu pe atât de adevărat, încât eram uimită că nu fusese deja scris.
Cum se întâmplă întotdeauna cu ideile Sondrei, m-am oferit să fiu eu primul subiect, primul experiment de încercare şi testare. Chiar ar da rezultate? A doua zi am început această dietă neobişnuită. Viaţa mea nu a mai fost aceeaşi. Până la sfârşitul săptămânii slăbisem câteva sute de grame
dar, fapt mai important decât asta, eram extraordinar de îndrăgostită de viaţă – şi de mine însămi – încât am câştigat sentimentul că meritam să-mi creez un trup minunat. într-o lună de zile am slăbit aproape şapte kilograme şi jumătate, ajungând la o greutate corporală perfectă pentru mine… Teoria e simplă. Deşi am putea crede că obiceiurile noastre alimentare negative ne fac neatractivi şi nesănătoşi, de fapt de vină sunt gândurile şi sentimentele noastre negative. (din Prefaţa semnată de Linda Thistle, doctor în ştiinţe)
Sondra Ray, creatoarea Loving Relationships Training, autoarea marelui succes I Deserve Love, terapeut şi specialist de marcă în sfera Rebirth, a scris o carte care se ocupă direct de cauza greutăţii periculoase, excesive.
Cititorul va fi surprins şi foarte plăcut impresionat să descopere că prin metoda Sondrei Ray nu numai că va slăbi, ci va descoperi şi o nouă cale către împlinirea personală. Aceasta este o carte care îţi va schimba viaţa.
SKU: 978-606-8420-38-7 Categorie: Etichetă: Product ID: 16845

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Singura dietă care există”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *