Stare de asediu

Stare de asediu reprezintă în creaţia lui Dinu Flămând un moment de răscruce. Această carte îi îmbogăţeşte substanţial universul, axând noi arii problematice, tonuri inedite. Coexistenţa „planului primar” cu reflecţia e, desigur, un semn de continuitate în raport cu scrisul său de până acum, dar ea implică de data aceasta o tensiune sporită, aproape paroxistică, un dramatism al interogaţiei aparţinând vârstei maturităţii depline. Poezia a câştigat de asemenea foarte mult în mobilitate asociativă; deschiderii, în sensul lărgirii evantaiului tematic, îi corespunde şi un plus de iniţiativă cedată cuvintelor, fără ca ele să scape totuşi necesarului ultim control al lucidităţii constructive.

Ion Pop, Stare de asediu, în Steaua, nr. 9, 1983