Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Ucenicul lui Iisus Hristos

15.00 lei

– jurnalul doctorului Sotirios Crotos

Jurnalul Doctorului Sotirios Crotos, cu titlul lui adevărat „Întâmplări din viaţa dr. Sotirios Crotos, ucenicul lui Iisus Hrisţos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu şi Adevărat” a fost găsit, sub formă de papirus, într-o grotă din Munţii Libanului, de către un botanist în căutare de plante medicinale. Acesta, s-a căţărat pe o stâncă, ca să ajungă la o plantă ce-l interesa, stânca s-a sfărâmat, iar el a căzut în grotă, viu şi nevătămat. Acolo, întins pe pământ, era un schelet uman, având lipsă mâna dreaptă. Uitându-se mai atent, a remarcat craniul, care era ceva mai
ridicat decât restul scheletului. A dat la o parte totul şi a scos o lădiţă îmbrăcată în piele neagră, deosebit de fină, cam de 50/30 cm.
Când a deschis-o, şi-a dat seama, din conţinutul ei, că are în faţă o trusă medicală, cum aveau medicii în Antichitate. Totul era în perfectă stare. Înăuntrul lădiţei erau mai multe punguţe de pânză albă … Sub aceste cârpe, a găsit un rulou de papirus, înfăşurat în piele neagră, foarte fin, intact conservat, având pe copertă un cerc alb, cu o cruce albă în centru.
Neavând timp să-l desfacă, l-a aruncat în sacul ce-l purta în spate, peste plantele strânse; a vrut să ia şi lădiţa, dar, fiind prea încărcat, a renunţat, în speranţa că va reveni a doua zi, s-o ridice. A făcut însă o groapă mai mare şi mai adâncă în grotă, a pus lădiţa în ea şi, deasupra ei, craniul şi scheletul, aşa cum le găsise. Le-a acoperit cu pământ şi cu sfărâmăturile de stâncă şi, întrucât ziua era în declin, şi-a notat în memorie grota şi împrejurimile ei şi a plecat. A doua zi, toată ziua şi, în continuare, o lună în şir, a căutat grota fără s-o mai găsească, aşa că s-a ales numai cu papirusul.
Întorcându-se în ţară şi cunoscând limba greacă, l-a tradus în limba latină şi l-a stilizat cu un specialist, care i-a spus că trebuie difuzat, deoarece conţinutul aparţine întregii lumi. Botanistul a fost de acord, cu condiţia ca numele lui să nu fie divulgat. Conţinutul cărţii a rămas intact, dar s-au făcut schimbări stilistice, ca să fie mai uşor de citit şi înţeles.

Stoc epuizat

SKU: 9789737978080 Categorie: Etichetă: Product ID: 18112

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ucenicul lui Iisus Hristos”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *