Brâncuși. Pravila de la Craiova. Etica lui Brâncuși

„Astăzi, am desprins sabia avocaturii de la cingătoare şi am atârnat‑o în cui. Adio! În locul sabiei verbului, mă exercit cu dalta condeiului, ridic o statuie lui Brâncuşi, în aceste pagini monografice, şi zidesc Pravila de la Craiova de care ţinea amicul nostru aşezat la Paris, printre străini, cu dalta, cu mistria şi cu cobiliţa. Eu nu mai port cobiliţă. Nu mai am nevoie. Copiii s‑au ridicat pe picioare proprii, pensia mi‑este prea mare (nevasta, sărăcuţa de ea, a ajuns să nu mai vrea nimic…) pentru crăpelniţă, şi nici de glorie postumă nu‑mi pasă. Gloria mea actuală este imensă pe plaiurile Moldovei, în Transilvania şi la Bucureşti. Mă enervează şi mă înspăimântă. Nici nu mai pot înainta pe Calea Victoriei din cauza lumii care încearcă să‑mi vorbească, să mă consoleze, să mă asigure de stimă. Pe Valea Olteţului şi a Jiului am ajuns o mică legendă. (…) Mi s‑a dus buhul eroismului şi se lansează povestea sfinţeniei. Nu sunt sfânt, ci om, oltean cu Pravila de la Craiova la subţioară, în minte şi în inimă. Am candidat la eroism şi am eşuat”.