Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Elemente de management al costurilor

40.00 lei

Lucrarea Elemente de management al costurilor își propune să detalieze unele aspecte teoretice și metodologice ale managementului și calculației costurilor, oferind soluții practice specialiștilor, managerilor, masteranzilor ce urmează cursurile specializărilor „Management financiar-bancar” și „Contabilitate managerială”, precum și tuturor celor interesați în aprofundarea conceptelor acestei discipline.

1 în stoc

SKU: 9789737093844 Categorie: Etichetă: Product ID: 14008

Descriere

Conceptele, ideile, aplicațiile avute în vedere la realizarea acestei lucrări au la bază experiența acumulată prin studii doctorale și de specialitate efectuate în cadrul unor societăți comerciale, studii ce au permis autorului să-și extindă aria de cunoaștere și aprofundare a diverselor probleme legate de managementul și calculația costurilor.

    Lucrarea debutează cu descrierea bazelor managementului costurilor, punând accent pe definiția, funcțiile, etosul managementului costurilor și al calculației costurilor, în calitatea sa de instrument principal al managementului costurilor. In continuare, sunt descrise și analizate structura cheltuielilor și a costurilor, respectiv procedeele de determinare, delimitare și repartizare a acestora. Tratarea costurilor a fost efectuată potrivit literaturii de specialitate existente, reliefându-se criteriile de clasificare și procedeele de calcul ale costurilor unitare.

    Un capitol aparte este dedicat metodelor de analiză și calculație a costurilor care tratează acest concept și propune o clasificare a metodelor de calculație a costurilor plecând de la cele două mari categorii, și anume: metode de tip total (full-costing) și metode de tip parțial (partial-costing). Acest capitol iese în evidență prin prezentarea și analiza generală a sistemului conturilor de gestiune din țara noastră, analizând cauzele deficiențelor existente și încercând să propună soluții de perfecționare a metodelor utilizate în România prin comparație cu alte metode avansate de contabilitate de gestiune și calculație a costurilor. Astfel, au fost descrise și analizate prin intermediul studiilor de caz, metode de tip total precum: metoda globală, metoda pe faze, metoda pe comenzi, metoda costurilor standard, metoda calculației costurilor pe activități, dar și metode de tip parțial ca metoda costurilor variabile sau „direct-costing”. Pentru a facilita înțelegerea aspectelor teoretice dezbătute, lucrarea a fost „presărată” cu numeroase studii de caz prin care s-au evidențiat modalitățile de contabilizare și analiză a costurilor și avantajele și dezavantajele pe care le prezintă fiecare metodă în parte. Aceste studii aplicative au la bază ultimele apariții ale lucrărilor teoretice și practice publicate de prestigioși profesori universitari români, dar și de unii autori străini care și-au adus contribuția la dezvoltarea unor concepte, teorii și metode, utilizate din ce în ce mai mult în practica de specialitate de pe urma cărora beneficiari sunt utilizatorii de informații interni, dar și externi.

    De asemenea, lucrarea mai dezbate controlul și analiza costurilor, încercând să explice noțiunea de „controlling”, tipurile de control, etapele controlului costurilor și analizei abaterilor periodice și operative ale costurilor prin intermediul metodei de calculație a costurilor standard. Lucrarea se încheie cu propunerea unor indicatori de management al costurilor de tip absorbant și de tip parțial. Tabloul de bord joacă un rol esențial în încadrarea, selecționarea, aranjarea și prezentarea indicatorilor, ceea ce permite vizualizarea tendințelor de ansamblu în evoluția urmărită de către o întreprindere. Cu ajutorul tipurilor de indicatori de pilotaj propuși și prezentați se pot determina performanțele unei întreprinderi din orice ramură a economiei, la nivel de proces, activitate și pe produs. Concentrarea categoriilor de indicatori în scopul atingerii obiectivelor stabilite se realizează cu ajutorul tablourilor de bord. Acestea au menirea de a releva aspectele care interesează conducerea întreprinderii în anumite perioade de timp, pentru a lua decizii corespunzătoare. Pilotarea, așa cum a fost ea definită, reprezintă acea tehnică de desfășurare a unei strategiei în acțiuni. Strategia la rândul său este formulată de conducerea întreprinderii și urmează a fi dusă la îndeplinire de toate structurile și persoanele implicate în realizarea acesteia.

    Materialul utilizat în această lucrare este în proces de îmbunătățire și completare cu alte elemente utile înțelegerii noțiunilor specifice managementului costurilor. In mod sigur unele aspecte abordate sunt eliptice din punct de vedere al prezentării teoretice, dar sperăm că acestea sunt atenuate după parcurgerea studiilor de caz.

     Bibliografia pe care se bazează această lucrare este prezentată, în mod selectiv la sfârșit și oferă celor interesați posibilitatea adâncirii cunoștințelor.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Elemente de management al costurilor”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *