Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Inteligenţa extrasenzorială

25.00 lei

– acordează-te la alte dimensiuni şi descoperă-ţi puterea intuiţiei!

A durat o viaţă să scriem cartea pe care o ţii în mână. Calea nebătătorită a fost, pentru noi, o cale lungă şi întortocheată, ce ne-a conclus către multe dimensiuni ale noastre. Această cale nu a existat până când nu am croit-o noi, străbătând jungla, cu maceta în mână! Crede-ne când îti spunem că nu a fost uşor. A fost însă o călătorie exotică şi plină de recompense. Am pavat drumul şi acum suntem gata să îţi fim ghizi, în ceea ce sperăm că va deveni o mega-autostradă multidimensională.
Ne dorim ca
această carte să devină un ghid esenţial pentru ceea ce înseamnă extrasenzorial. Deşi cartea ar fi putut fi lungă, cât o enciclopedie, am preferat să o păstrăm concisă şi digerabilă. Mai puţin înseamnă mai mult. Vei găsi aici multă informaţie profundă. Prin urmare, îti recomandăm să o citeşti în timp – şi nu foarte repede – astfel încât să poţi procesa informaţia mai bine şi, treptat, să efectuezi exerciţiile şi să le integrezi în viaţa ta.
Atunci când îndrumătorul spiritual, Andrew Cohen, a fost întrebat de ce oamenii reacţionează într-un* mod extrem la învăţăturile sale, el a răspuns: „pentru că încerc să creez ceva nou – ceva ce nu s-a mai întâmplat înainte. Iar acest lucru determină o rezistenţă uriaşă. Aşa funcţionează evoluţia – vechiul rezistă în faţa noului. Şi oamenii care întâmpină cea mai mare rezistenţă sunt aceia care ies în faţă, în căutarea unei viziuni care nu a ieşit încă la suprafaţă.” Ştim prea bine ce înseamnă asta. Am perseverat cu toţii, în faţa unor condiţii imposibile, pentru a crea ceva nou. Dar a meritat, iar această carte este rezultatul eforturilor şi sacrificiilor noastre.
Credem că din ce în ce mai mult oameni îşi vor dezvolta capacitatea de a vedea prin ferestre sau dimensiuni alternative ale realităţii. Ne aflăm în avangarda unei mişcări puternice, care va transforma modul în care noi, ca şi cultură, vedem şi influenţăm realitatea. Nu ai vrea să facem călătoria asta, împreună?
Pune-ţi centura! Fii gata de lansare! Eşti pe cale să intri în Zona Gemenelor cu capacităţi Extrasenzoriale!
SKU: 978-606-63-059-0 Categorie: Etichete: , Product ID: 17858

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Inteligenţa extrasenzorială”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *