Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Născuţi pentru a evolua

28.00 lei

– consideraţii psihologice asupra drumului vieţii dintr-o perspectivă integrală

Psihologia oferă în prezent răspunsuri concrete şi pragmatice la ceie mai presante probleme umane, integrând diverse abordări. Născuţi pentru a evolua expune cele mai semnificative etape ale gândirii psihologice, plasându-le în raport cu etapele evolutive pe care traversăm cu toţii pe calea vieţii.
Iată câteva dintre temele abordate:
– psihologul ca facilitator al creşterii, ca „medic” pentru psyche şi ca mediator gnostic
– adolescenţa – piatra de încercare a emoţiilor
– descoperirea sinelui creativ
– tratamentul narcisismului
– conştientizarea vindecătoare şi rolul
meditaţiei în psihoterapie
– deschiderea minţii şi a inimii
Scopul principal al autorului este de a-l aduce pe cititor la jumătatea distanţei dintre gândire şi simţire, dintre emoţii şi discursul ştiinţei. Cartea li se adresează atât specialiştilor şi practicienilor din domeniul vast al psihoterapiei, cât şi publicului larg, interesat să cunoască cele mai noi perspective asupra vindecării sufletului şi trupului.
SKU: 978-606-639-165-8 Categorie: Etichetă: Product ID: 17927

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Născuţi pentru a evolua”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *