fbpx
Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Negocierea comercială internațională

39.00 lei

Lucrarea de față a fost concepută ca un manual universitar: ea se adresează mai ales studenților în economie, îndeosebi celor care se pregătesc în domeniul afacerilor internaționale, dar poate fi utilă și în alte specializări – comunicare, drept – atunci când se are în vedere o abordare internațională. Totodată, considerăm că lucrarea poate prezenta interes și pentru profesioniștii în operațiuni de comerț exterior, atât pentru actualizarea cunoștințelor privind mecanismele tranzacționale și cadrul juridic ale acestor operațiuni în țara noastră, cât pentru cunoașterea literaturii relevante și a experienței recente de pe plan mondial.

Stoc epuizat

SKU: 9789737092601 Categorie: Etichetă: Product ID: 14004

Descriere

Lucrarea se deschide cu un capitol general privind statutul firmei în comerțul internațional, evidențiind motivațiile, avantajele și costurile interna­ționalizării afacerilor, modalitățile de export-import și structurile organi­zatorice corespunzătoare, precum și elementele definitorii ale unei profesiuni: specialistul în comerț exterior.

Prima parte a lucrării – cuprinzând patru capitole – tratează problemele comunicării și negocierii internaționale de afaceri: prospectarea pieței și contactarea partenerilor, strategii și tactici de negociere, practica negocierii comerciale internaționale. Această parte se caracterizează printr-o abordare pluridisciplinară, fiind utilizate cunoștințe de marketing, comunicare, management intercultural, unele elemente de matematică ș.a. Am făcut apel la numeroase surse de specialitate din literatura română și străină, dar am valorificat și experiența acumulată, în calitate de cadru didactic universitar, dar și de persoană implicată, sub diferite forme, în viața publică și în domeniul afacerilor, în anii de după 1990.

Partea a doua a lucrării – ultimele patru capitole – abordează problemele contractării internaționale, cu referire în principal la negocierea și contractarea în vânzarea internațională de mărfuri, respectiv operațiunile de export-import; un capitol este consacrat și contractelor de intermediere practicate în comerțul exterior. În această parte se face apel îndeosebi la surse teoretice și cunoștințe practice din domeniile comerțului internațional și dreptului (drept comparat, drept internațional).

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Negocierea comercială internațională”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *