Descriere
Existenţa cotidiană înseamnă fiecare fiinţă umană în orice moment sau loc, chiar si în urmă cu 5000 de ani, făcând, în orice situaţie, ceea ce a simţit să facă. Cu alte cuvinte, viaţa de zi cu zi nu poate avea loc decât dacă fiecare fiinţă umană are un liber arbitru complet liber.
Mai departe, ceea ce se petrece nu a fost niciodată in controlul nimănui. Ceea ce s-a petrecut a fost una din aceste trei variante: 1) persoana a obţinut ceea ce a dorit, 2) persoana nu a obţinut ceea ce şi-a
Mai departe, ceea ce se petrece nu a fost niciodată in controlul nimănui. Ceea ce s-a petrecut a fost una din aceste trei variante: 1) persoana a obţinut ceea ce a dorit, 2) persoana nu a obţinut ceea ce şi-a
dorit sau 3) ceea ce s-a petrecut i-a depăşit aşteptările, în mai bine sau în mai rău. Mai departe, societatea a acceptat ceea ce s-a petrecut ca fiind acţiunea individului, a judecat-o ca fiind „bună” sau „rea” şi a dat verdictul în funcţie de regulile sociale şi de prevederile legale: recompensă sau pedeapsă. Recompensa a însemnat plăcere in acel moment; pedeapsa a însemnat durere in acel moment.
Aceasta înseamnă viaţa de zi cu zi. Ea trebuie să înceapă cu liberul arbitru al fiinţei umane, dar ce se petrece mai departe este Voinţa lui Dumnezeu. Iar liberul arbitru al fiinţei umane se bazează pe doi factori – genele şi condiţionările din mediul social în care individul s-a născut, asupra cărora individul nu a avut niciun control. Ambii factori au fost creaţi de Dumnezeu. De aceea este limpede că, orice ar fi făcut vreun individ, a fost exact ceea ce Dumnezejî a vrut ca el să facă; deci cum ar putea să comită vreodată „un păcat”?
Prin urmare, este foarte clar că orice realizează o fiinţă umană este exact ceea ce Dumnezeu aşteaptă ca ea să facă şi, de asemenea, să accepte consecinţele – plăcere pe moment sau durere pe moment. în orice clipă, oricare ar fi situaţia în care se află fiinţa umană, aceasta este exact ceea ce trebuie să se petreacă în conformitate cu destinul său, cu Voinţa lui Dumnezeu/Legea Cosmică.
Astfel, fiinţa umană este doar un instrument prin care Dumnezeu funcţionează în conformitate cu Legea Cosmică, ale cărei principii, fiinţa umană este incapabilă să le înţeleagă deoarece aceasta e prea vastă şi complexă.
Este absolut clar, prin urmare, că fiinţa umană nu este autorul niciunei acţiuni – nici el, nici „celălalt”. Orice s-ar petrece,ar trebui sa fie acceptat de către fiinţa umană ca fiind Voinţa lui Dumnezeu; şi, de vreme ce individul nu este autorul vreunei acţiuni, nu trebuie să poarte niciodată povara păcatului şi a vinovăţiei în legătură cu propriile sale acţiuni, nici povara urii pentru cei care l-au rănit. Absenţa acestor două poveri înseamnă liniştea sufletească – „fericirea” pe care fiecare fiinţă umană o caută în viaţă.
Aceasta înseamnă viaţa de zi cu zi. Ea trebuie să înceapă cu liberul arbitru al fiinţei umane, dar ce se petrece mai departe este Voinţa lui Dumnezeu. Iar liberul arbitru al fiinţei umane se bazează pe doi factori – genele şi condiţionările din mediul social în care individul s-a născut, asupra cărora individul nu a avut niciun control. Ambii factori au fost creaţi de Dumnezeu. De aceea este limpede că, orice ar fi făcut vreun individ, a fost exact ceea ce Dumnezejî a vrut ca el să facă; deci cum ar putea să comită vreodată „un păcat”?
Prin urmare, este foarte clar că orice realizează o fiinţă umană este exact ceea ce Dumnezeu aşteaptă ca ea să facă şi, de asemenea, să accepte consecinţele – plăcere pe moment sau durere pe moment. în orice clipă, oricare ar fi situaţia în care se află fiinţa umană, aceasta este exact ceea ce trebuie să se petreacă în conformitate cu destinul său, cu Voinţa lui Dumnezeu/Legea Cosmică.
Astfel, fiinţa umană este doar un instrument prin care Dumnezeu funcţionează în conformitate cu Legea Cosmică, ale cărei principii, fiinţa umană este incapabilă să le înţeleagă deoarece aceasta e prea vastă şi complexă.
Este absolut clar, prin urmare, că fiinţa umană nu este autorul niciunei acţiuni – nici el, nici „celălalt”. Orice s-ar petrece,ar trebui sa fie acceptat de către fiinţa umană ca fiind Voinţa lui Dumnezeu; şi, de vreme ce individul nu este autorul vreunei acţiuni, nu trebuie să poarte niciodată povara păcatului şi a vinovăţiei în legătură cu propriile sale acţiuni, nici povara urii pentru cei care l-au rănit. Absenţa acestor două poveri înseamnă liniştea sufletească – „fericirea” pe care fiecare fiinţă umană o caută în viaţă.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.