fbpx
Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Opere complete – imaginaţia creează realitatea

69.00 lei

Neville Goddard ne-a lăsat moştenire zece cărţi pline de crâmpeie rar întâlnite din lumea misticismului, fiind unul din puţinii oameni care au putut să comunice cu aceasta. Unicitatea lucrării de faţă constă în faptul că include toate cele zece cărţi ale sale. Cărţile lui Neville sunt nişte comori în sine, dar reunirea lor într-un singur volum face ca acesta să fie fără egal. Dacă punem în aplicare principiile descrise de el, viaţa noastră devine din ce în ce mai lucidă şi se transformă în bine.
Nu-mi pot imagina un privilegiu mai mare decât 
să public „Operele Complete ale lui Neville” într-o singură carte, în efortul nostru continuu de a da glas înţelepciunii care a marcat istoria umanităţii. Neville Goddard, un mistic în sensul cel mai universal al cuvântului, a sădit seminţe cu un mare potenţial în mintea a mii de oameni, iar în anii care vor veni putem presupune că numărul acestora va ajunge de ordinul milioanelor, opera lui Neville devenind astfel piatra de temelie pentru nenumăraţi căutători ai adevărului spiritual din generaţiile următoare. (Barry J. Peterson)
SKU: 978-606-756-029-9 Categorie: Etichetă: Product ID: 16804

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Opere complete – imaginaţia creează realitatea”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *