Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Părinţii toxici

40.00 lei

Vindecă-ţi rănile din copilărie şi reia controlul asupra vieţii tale

Părinţii noştri plantează în noi seminţe mentale şi emoţionale, care cresc odată cu noi. În unele familii, aceste seminţe dau roade precum iubirea, respectul şi independenţa, dar în multe altele, ele se dovedesc a fi seminţe ale fricii, obligaţiei şi vinovăţiei.
Dacă faci parte din al doilea grup, această carte îţi este destinată. După ce ai crescut şi ai devenit adult, aceste seminţe s-au transformat în nişte buruieni invizibile care ţi-au năpădit viaţa în maniere pe care nu ţi le-ai fi imaginat niciodată. Este posibil ca ele să îţi fi afectat relaţiile,
cariera sau familia, dar mai presus de toate, încrederea în sine şi preţuirea de sine.
Scopul pe care mi-l propun eu în această carte este să te ajut să descoperi şi să smulgi din rădăcini aceste buruieni.
Toţi părinţii dau greş când şi când. Personal, am făcut greşeli teribile legate de copiii mei, care ne-au cauzat şi mie şi lor o durere considerabilă. Niciun părinte din lume nu poate fi disponibil în plan emoţional pentru copiii săi în permanenţă. Când şi când, toţi părinţii încearcă să îşi controleze copiii. Mai mult decât atât, marea majoritate a părinţilor îşi mai lovesc uneori copiii, chiar dacă nu foarte des. îi fac oare aceste greşeli să fie părinţi cruzi sau inadecvati?
Nici vorbă! Părinţii sunt şi ei oameni, având propriile lor probleme, şi nu puţine. Cât despre copii, marea majoritate pot face faţă fără probleme unor izbucniri ocazionale de mânie, atât timp cât au parte de foarte multă iubire şi înţelegere în rest.
Există însă numeroşi părinţi ale căror tipare comportamentale negative sunt consistente şi dominante în viaţa copiilor lor. Aceştia sunt părinţii care fac cel mai mult rău.
SKU: 978-606-756-021-3 Categorie: Etichete: , Product ID: 16808

Descriere

Am căutat o sintagmă care să descrie cel mai bine această influenţă negativă a părinţilor asupra copiilor lor, iar cuvântul care mi-a trecut cel mai insistent prin minte a fost toxic. La fel ca o substanţă chimică toxică, suferinţele emoţionale generate de aceşti părinţi le influenţează decisiv viaţa copiilor lor. Pe măsură ce aceştia din urmă cresc, durerea lor se amplifică, nu scade. Ce alt cuvânt mai bun decât toxic am putea găsi pentru părinţii care îşi traumatizează, îşi abuzează şi îşi denigrează încontinuu copiii, de multe ori chiar după ce aceştia au crescut?

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Părinţii toxici”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *