Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986

Pasi catre tine insuti PUTEREA FRUMUSETII INTERIOARE

30.00 lei

SKU: 9789738975781 Categorii: , Etichetă: Product ID: 7550

Descriere

Iubirea însăşi şi frumuseţea ei diafană radiază ca o lumină din alte sfere, prin ochii noştri, prin mâinile noastre, prin gânduri, prin cuvinte şi prin fapte frumoase. De aceea frumuseţea e reală; e reală pentru că e divină şi divin e sufletul care-o contemplă, iar fără a ne contempla natura reală, noi nu putem trăi.
Aşadar, frumuseţea este ceea ce suntem noi, ea e starea naturală a fiinţei, doar că dormim cumva, doar că nu suntem conştienţi de prezenţa ei în întreaga existenţă. Noi nu trebuie să facem ceva pentru a atinge frumuseţea, noi avem nevoie doar să renunţăm la negativitate, căci aceasta este precum stratul de nori care acoperă albastrul fastuos al cerului. Urâtul e doar o expresie a inconştienţei noastre, doar un efect al somnului în care se află conştiinţa, o stare autohipnotică, un vis al minţii, căci – iată ce mărturie fascinantă ne face o fiinţă care a depăşit inconştienţa, atingând starea de iluminare: conştiinţa, luminată de iubire, liberă de negativitate, eliberată de toate proiecţiile şi de toate constrângerile materialităţii, vede totul îmbrăcat în „FRUMUSEŢE”! Urâtul, răul, suferinţa, toate caznele omeneşti sunt visele pe care le avem în această aventură a noastră în trup, în această aventură numită „viaţa noastră”. E drept că totul ne pare din cale afară de real. E drept că visăm aşa de profund încât suferim, avem dureri, ne simţim părăsiţi, neiubiţi, terorizaţi de lipsuri, de probleme, e drept că vedem multă suferinţă în jurul nostru şi e drept că adesea ne doare durerea lumii în care trăim, precum şi inconştienţa celor care ar putea să aline cumva durerea noastră, să ne sprijine, să ne fie aproape şi să ne întindă o mână… frumoasă în momentele grele. E drept că vedem cruzime, răutate, amăgire, distrugere, teroare, e drept că aceste vise despre rău şi despre urât sunt mai degrabă coşmaruri, dar putem înţelege azi şi acum că visele urâte sunt expresii ale inconştienţei noastre cu privire la natura Realităţii, a divinului, care este aici, dar nu-l putem vedea. Faptele reprobabile, suferinţa, frica şi răul, urâtul din lumea noastră sunt creaţii ale inconştienţei, ale acelei forme profunde de inconştienţă, care învăluie mintea, emoţiile şi sufletul, determinând fiinţa să devină părtaşă la scenariul urâtului vieţii şi chiar să-l creeze prin comportamente, atitudini, alegeri şi fapte distructive. Frumuseţea Sinelui Divin străluceşte în ochii fiecărei fiinţe; frumuseţea aceasta e ascunsă ingenios, aş putea spune, de către mintea noastră, care ne împinge cu o remarcabilă îndemânare să creăm suferinţa, răul şi urâtul, ascunzându-ne puterea minunată a iubirii şi puterea fără seamăn a propriei noastre frumuseţi înnăscute.
Problema noastră este una: să fim conştienţi de frumuseţe, de divinul frumos care ne dansează împrejur, dar şi în interiorul nostru, clipă de clipă. Problema este să ne trezim din somn, să ne amintim că visăm suferinţa şi urâtul şi, mai ales, să ne folosim liberul arbitru pentru a alege starea de trezire a conştiinţei. Iubirea pentru tot ce ne înconjoară ne poate trezi. Căutarea adevărului ne poate ajuta să punem în mişcare rotiţele legilor spirituale, care vor aduce către noi adevărul şi anume acela că suntem frumoşi şi toată existenţa e plină de frumuseţe divină. Negativitatea ne împiedică să vedem frumuseţea divină în noi şi lângă noi. Modul nostru de a gândi, de a percepe, de a visa, de a înţelege, mai ales, trebuie pus sub semnul întrebării. Avem nevoie să fim atenţi la frumos pentru a-l vedea. Avem nevoie să învăţăm că mintea noastră e ca un cal sălbatic, care ne rătăceşte dacă n-o conducem ca nişte cunoscători, cu inteligenţă şi cu un dram de cunoaştere spirituală.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Pasi catre tine insuti PUTEREA FRUMUSETII INTERIOARE”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *