Comanda carti online de la edituri romanesti si din strainatate.
Free Call 0268 411 986
Reducere!

Pacea poate fi întâlnită la fiecare pas

15.00 lei 13.50 lei

Calea lucidităţii practicată în viaţa de zi cu zi

În goana vieţii moderne, noi avem tendinţa de a uita de pacea care ne stă la dispoziţie în fiecare clipă. Creativitatea lui Thich Nhat Hanh constă în capacitatea sa de a se folosi chiar de situaţiile conflictuale care ne stresează pentru a ajunge la această stare de pace. Din punctul lui de vedere, soneria unui telefon nu este altceva decât o invitaţie de a ne reîntoarce la sinele nostru real. Vasele murdare, lumina roşie a semaforului şi traficul greoi sunt prietenii noştri spirituali şi tot atâtea prilejuri de a ne reaminti de calea lucidităţii.
Noi putem trăi chiar acum cele mai profunde satisfacţii şi cele mai adânci sentimente de bucurie şi integritate, cu fiecare respiraţie conştientă şi cu fiecare zâmbet.
Scrisă frumos şi cu luciditate, cartea Pacea poate fi întâlnită la fiecare pas conţine comentarii şi meditaţii, anecdote personale şi poveşti din experienţa lui Thich Nhat Hanh ca activist pentru pace, ca maestru şi lider al comunităţii. Ea începe cu locurile cele mai frecvente în care poate fi întâlnit cititorul – în bucătărie, la birou, la volanul maşinii sau într-un parc – şi ne învaţă că putem practica meditaţia chiar aici şi acum. Thich Nhat Hanh ne prezintă o serie de exerciţii simple de amplificare a lucidităţii mentale şi fizice prin intermediul respiraţiei conştiente, care ne pot conferi pe loc o stare de pace şi de bucurie. De asemenea, autorul ne învaţă cum să devenim conştienţi de relaţiile noastre cu ceilalţi şi cu lumea din jurul nostru, cu frumuseţea acesteia, dar şi cu mizeria şi cu poluarea ei. Exerciţiile prezentate par simpliste, dar această percepţie este amăgitoare, căci ele îl încurajează pe cititor să militeze pentru pacea globală lucrând asupra propriei sale stări de pace interioară şi pentru transformarea inconştienţei în luciditate.

Stoc epuizat

SKU: 978-606-8420-49-3 Categorie: Product ID: 16806

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Pacea poate fi întâlnită la fiecare pas”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *